Consiliul Judeţean preia trei unităţi medico-sociale: "Eram la un pas de blocaj financiar"

Trei dintre unităţile medico-sociale din judeţul Botoşani vor funcţiona în subordinea Consiliului Judeţean, începând cu data de 1 aprilie 2018, după ce consilierii judeţeni şi-au dat acceptul pentru acest transfer de la autorităţile locale la autoritatea judeţeană.

Este vorba de Unităţile de Asistenţă Medico-Socială Flămânzi, Săveni şi Ştefăneşti pentru care primăriile nu mai au puterea financiară de a le susţine, în condiţiile în care de la an la an cheltuielile de funcţionare au crescut.

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de la Flămânzi avea la data de 31 decembrie datorii de 117.476 lei, cea de la Săveni înregistra datorii de 187.557 lei, iar la Ştefăneşti 84.491 lei.

Debitele vor fi plătite până la data de 1 aprilie de primării din bugetul pe anul 2018, iar terenurile şi construcţiile celor trei UAMS-uri vor fi preluate în domeniul public al judeţului.

Efortul financiar al Consiliului Judeţean pentru preluarea cleor trei unităţi va fi de 3,6 milioane lei.

“Vine ca o corectură pentru localităţile pe teritoriul cărora se află aceste unităţi întrucât efortul bugetar susţinut de aceste localităţi era foarte mare, având în vedere că nu toţi pacienţii acestor unităţi medico-sociale aparţineau localităţilor respective. La Flămânzi din cele 42 de paturi doar 20 erau ocupate de cetăţeni din Flămânzi, acum recent, în anii din urmă până în 10 pacienţi aparţineau localităţii iar efortul bugetar era extrordinar de mare raportat la acest lucru. Consider această iniţiativă deosebit de binevenită şi sper să se găsească sumele necesare pentru susţinerea acestui proiect”, a spus consilierul judeţean Rodica Abăcioaei.

Primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu, a spus că dacă UAMS-urile nu ar fi preluate de Consiliul Judeţean s-ar ajunge la un blocaj financiar.

“Felicit iniţiativa Consiliului Judeţean pentru preluarea acestor unităţi. Datorită creşterii cheltueililor de funcţionare aceste unităţi erau sigur sortite blocajului financiar şi poate o să găsiţi o soluţie ca şi chelutielile să fie preluate de dumneavoastră. Este o sumă mare şi nu ştiu dacă UAT-urile ar putea să o acopere”, a spus edilul din Flămânzi, făcând referire la datoriile pe care le au unităţile medico-sociale.

“Regula este să o luăm pe zero, cu activ şi pasiv”, a explicat Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean.

Consilierul Petre Rădăuceanu, care este şeful UPU-SMURD, a solictat ca odată cu preluarea UAMS-urilor să fie posibil ca persoane care ajung la spital şi sunt cazuri sociale, de care nu poate avea grijă nimeni, după externare, să fie preluate de aceste unităţi. 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta