Cinci braconieri amendați de jandarmi, din cauza ogarilor

Forțele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) au verificat, marți, mai multe fonduri de vânătoare din județ, aplicând cinci sancțiuni contravenționale în urma acțiunii, în valoare cumulată de 21.000 de lei.

Acțiunile de control s-au desfășurat în cooperare cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani pe mai multe fonduri de vânătoare, sancțiunile fiind aplicate pentru vânătoarea cu ogari.

 

„Conform prevederilor Legii nr.407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional, iar exercitarea vânătorii se face doar în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv. În conformitate cu prevederile aceleași legi,  accesul în fondurile cinegetice cu lațuri, ogari sau metiși de ogari este interzis și constituie contravenție, fiind sancționat cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei”, a explicat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

(edit: R.A.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Noi trebuie să ne facem treaba”! Leo Grozavu a anunțat obiectivul surprinzător al lui FC Botoșani!

astăzi, 17:39

FC Botoșani a câștigat, scor 2-0, în  deplasare, cu „U” Cluj în etapa a 13-a a SuperLigii. Golurile moldovenilor au fost marcate de George Cîmpanu ...

Liderul nu se dezminte! FC Botoșani o învinge pe U Cluj în deplasare și rămâne în vârful clasamentului!

astăzi, 17:01

FC Botoșani și-a continuat seria surprinzătoare și s-a impus în deplasare cu U Cluj, scor 2-0, consolidându-și poziția de lider în Superliga. Cu doar o înfrânger...

Botoșani: Zilele Erasmus+, sărbătorite la Liceul „Demostene Botez”!

astăzi, 15:02

În perioada 13 – 18 octombrie 2025, Liceul „Demostene Botez” a sărbătorit Zilele Erasmus+ printr-o serie de activități educative, culturale și creative, menite să promove...