Chiriașii din blocurile ANL de pe Șoseaua Iașului întâmpină probleme majore privind furnizarea agentului termic, a anunțat consilierul local Raluca Curelariu, în ședința de luni a deliberativului.
„Locuitorii de pe ANL Iașului au o problemă majoră în această iarnă, pentru că centralele lor nu funcționează. Mai mult decât atât, se resetează de trei-patru ori pe noapte, zac acolo cablurile și așa mai departe. Înțeleg că au avut o discuție pe această temă, dar problema a rămas nerezolvată. Eu locuiesc în chirie de 13 ani și am trecut prin cinci proprietari. Vă pot spune că de fiecare dată când am avut o problemă cu ceva legat de locuință, a fost rezolvată de către proprietar. Suntem proprietarii acelor apartamente și vreau să știu ce soluții avem ca acei oameni să aibă căldură în această iarnă”, a atras atenția consilierul USR.
Primarul Cosmin Andrei a subliniat că soluționarea situației cade în sarcina companiei Locativa SA, care administrează întregul fond de locuințe de stat.
„Într-adevăr, așa este, proprietarul se îngrijește de bunul său și face reparațiile capitale sau mai mare. În acest caz, proprietarul a delegat gestiunea acestor apartamente către Locativa și Locativa trebuie să se ocupe de bunul mers al lucrurilor acolo. Dacă nu funcționează încălzirea, trebuie să repare centralele. La căminul Textila mi-au transmis oamenii, de asemenea, că nu au încălzire, dar acolo nu s-au plătit facturile. Pe această societate am mandatat-o să se ocupe de bunul mers al imobilelor și o face precum știți, nu mai intru în detaliu, ca să nu mai fie interpretat ca atac de orice fel”, a spus Cosmin Andrei.