Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost arestați pentru agresiune sexuală

Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost arestați preventiv, după ce ar fi agresat sexual mai mulți copii. Aceștia sunt cercetați în două dosare distincte, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. 

Potrivit sursei citate, cercetările au fost continuate vineri într-o cauză din 12 ianuarie 2022, când o elevă în vârstă în vârstă de 14 ani a fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator din partea unui bărbat în vârstă de 59 de ani. După continuarea cercetărilor în caz, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente ce a dispus arestarea pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală şi a respins ca nefondată cererea inculpatului de a beneficia de arest la domiciliu.

Totodată, s-au continuat cercetările într-un dosar complex din luna decembrie 2021, fiind administrat material probator şi efectuate două percheziţii domiciliare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a precizat că, în acest caz, o femeie a sesizat faptul că autoturismul proprietate personală parcat în faţa blocului a fost incendiat în data de 17 decembrie 2021, fiind identificat autorul şi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat. Din cercetările efectuate s-a stabilit, ulterior, că bărbatul care a incendiat maşina este tatăl a două fetiţe şi ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale, scrie Agerpres. Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste aceste acte de agresiune sexuală, inclusiv fizică, asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate.

În urma probatoriului administrat şi a două percheziţii efectuate în data de 14 ianuarie 2022 pe raza localităţilor Suceava şi Bosanci, s-a dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, ulterior aceasta fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

(editor: R.A.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

Saturday, 24 October 2026

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

Saturday, 24 October 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...