Câți pensionari români primesc indemnizații sociale. Cei mai mulți se află în București și Suceava, situația la Botoșani!

Numărul pensionarilor care beneficiază de indemnizație socială se apropie de 900.000, în timp ce valoarea acestei indemnizații este de 536 lei, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în luna septembrie 2025, de 885.055 persoane, dintre care 837.184 erau pensionari din sistemul public, iar 47.871 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.

 

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 536 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 625 lei), Hunedoara (603 lei), Bistriţa-Năsăud (598 lei), Cluj (594 lei) şi Prahova (592 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 39.347, şi în judeţele Suceava (35.217 pensionari), Iaşi (31.390), Dolj (30.070).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 358 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (479 lei), Hunedoara (464 lei) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (446 lei, respectiv 444 lei).

Cei mai mulți pensionari agricultori, în Iași, Botoșani și Suceava

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (4.534 persoane), urmat de judeţele Botoşani (4.212), Suceava (2.694), Vaslui (2.654) şi Olt (2.646).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumit "Indemnizaţie socială pentru pensionari", conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...