Campanii sociale pentru deţinuţi, la Botoşani

Penitenciarul Botoşani, în colaborare cu Arhiepiscopia Iaşilor, a iniţiat în decursul anului 2018 proiectul "Credo" - campanii de schimbare a atitudinii sociale faţă de deţinuţi la nivelul comunităţii locale. Au fost realizate acţiuni în comun, cu implicarea parohiilor ortodoxe din cuprinsul protopopiatelor Eparhiei Iaşilor, constând în activităţi liturgice-slujbe, expoziţii de obiecte realizate de deţinuţi în atelierele ocupaţionale, poveşti de succes privind incluziunea socială, expuneri, dezbateri privind mediul penitenciar actual.

Ţinând cont de oportunităţile partenerilor şi din raţiuni liturgice, activităţile se desfăşoară cu preponderenţă în zilele de sâmbătă, în spaţiile sociale ale parohiilor implicate, cu participarea unor persoane private de libertate ce reprezintă grupul coral al capelei penitenciarului.

Una dintre aceste acţiuni a fost organizată în data de 15 decembrie 2018, la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Satu Nou - Dorohoi din Protopopiatul Dorohoi. Astfel, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia grupul coral al capelei Penitenciarului din Botoşani a colindat gazdele primitoare, a urmat prezentarea unui film documentar despre obiectivele propuse.

La final, părintele Ciprian Şoptică, paroh al comunităţii gazdă, a organizat alături de enoriaşii parohiei o agapă pentru toţi participanţii la acest moment. La rândul său, preotul Florin Lucian Marcu, capelan al penitenciarului, a mărturisit că este de datoria tuturor să întindă o mână de ajutor celor care au nevoie de o nouă şansă. (Ziarul Lumina)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

astăzi, 20:10

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...