Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, desfășoară, în perioada 1-10 septembrie a.c., activități de informare privind siguranța școlară, campanie ce se va derula și în Botoșani, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, sub sloganul „Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, vor fi împărtășite recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, sfaturi despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și indicații referitoare la accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.
„În perioada menționată, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității vor avea întâlniri cu părinții sau bunicii, în cadrul cărora vor discuta despre siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în cea virtuală.
Reamintim tuturor că siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, bunici sau reprezentanți ai instituțiilor abilitate să prevină delicvența juvenilă și să combată orice situație ce ar putea contribui la victimizarea minorilor”, a transmis IPJ Botoșani.