Campania „Cei trei Arlechini”, inițiată pentru a veni în sprijinul unei tinere mame

Asociația „Arlechino Moldova” vine în sprijinul familiilor greu încercate de soartă prin campanii umanitare, la care se pot ralia toți oamenii cu suflet mare.

Acum, înainte de Nașterea Domnului a fost inițiată Campania „Cei trei Arlechini”, ce vine cu o poveste despre o familie necăjită.

Este vorba despre o tânără mamă, Simona, care are singură grijă de cei trei copilași pe nume Andrei, Mario și Denis. Aceștia locuiesc într-o căsuță din Parcul Tineretului, din municipiul Botoșani.

 

„Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra situației din zonă. Copiii nu sunt vinovați pentru ce se întâmplă acolo, trebuie să vadă că se poate și altfel”, au declarat reprezentanții Asociației „Arlechino Moldova”.

Singurul lor venit este alocația copiilor, mama fiind casnică și neavând niciun altfel de ajutor.

„Cel mare poartă pe umeri grija fraților mai mici și are deja o privire matură. Cel mijlociu zâmbește șotios, ca și cum ar plănui următoarea lui năzbâtie. Iar cel mic e curios de tot ce se întâmplă în jurul lui, privind cu ochii lui mari și inocenți minunile unei vieți încă nedescoperite. Chiar dacă cei patru nu sunt personaje dintr-o poveste, ei merită să aibă parte de un Crăciun de poveste. Pentru că este sărbătoarea când faptele bune unesc oamenii și îi transformă în ajutoarele lui Moș Crăciun! Donează și tu pentru cei trei arlechini și ajută-l pe Moșul să ajungă pe meleaguri lipsite de șansă”, adaugă aceștia.

Toți cei care doresc să ajute familia pot dona accesând următorul link https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EUYBY5C9FQZQN&fbclid=IwAR21txBO4CiVR3Z9jqOkbdILnDLyG-jCkurY_7caYmpD2M0Ht0DywR8AAzg



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...