Botoșani, județul asistaților social. Mai bine de trei sferturi din populație nu muncește

Botoșani poate fi considerat un județ aproape asistat social, în condițiile în care majoritatea populației este formată din copii, adolescenți, pensionari, persoane cu handicap sau fără venituri. Mai puțin de o treime din botoșăneni sunt apți de muncă, iar jumătate dintre aceștia nu apar în evidențe

Botoșani, județul asistaților social. Mai bine de trei sferturi din populație nu muncește

   Foto: Adevărul

Deși este un județ cu mari perspective economice din punct de vedere agricol, piscicol, turistic și industrial, agenții economici de toate tipurile din Botoșani găsesc cu greu angajați, fiind nevoiți de multe ori să apeleze la muncitori asiatici. Până și ciobanii au ajuns o raritate în județul Botoșani, unde statisticile oficiale arată că principala cauză pentru această situație este că majoritatea populației nu e aptă de muncă. Din cei rămași în putere, aproximativ 40% nu apar în evidențele statului român nici măcar ca șomeri, ci pur și simplu ca oameni fără venit.

 

Tabloul dezolant este completat de exodul masiv al tinerilor harnici și buni de muncă de la sate la orașe din afară. Sunt comune unde majoritatea populației tinere lucrează în construcții sau agricultură în statele vest-occidentale, acasă rămânând doar bătrânii, copiii, asistații social și o mână de angajați, majoritatea la stat, scrie Adevărul.

„Sunt patru milioane de români plecați. Și mulți tineri, mulți calificați. Și mulți nu se mai întorc. Este o problemă, evident! Oferim salarii bunem dar nici în aceste condiții nu găsim oameni pentru anumite activități, operațiuni etc”, spune Valeriu Iftime, unul dintre cei mai puternici investitori botoșăneni.

Județul în care doar o treime din populație muncește

Comform datelor oficiale, județul Botoșani are aproximativ 380.000 de locuitori. Dintre aceștia, doar aproximativ 110.000 reprezintă numărul populației apte de muncă, iar dintre acești 110.000, aproximativ 40.000 nu au loc de muncă.

Potrivit informațiilor de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Botoșani, acești 40.000 de botoșăneni nici măcar nu și-au depus dosar de șomaj, și nici nu participă la vreun curs de calificare. Practic, doar o treime din populația județului contribuie la bugetul de stat prin impozite pe salariu, plătește la sănătate și fondul de pensii.

Datele Direcției Județene de Statistică Botoșani indicau pentru anul 2023 că doar 17% din populația județului este în floarea vârstei, iar acestora li se adaugă un contingent de populație de vârstă mijlocie.

„Cele mai reduse cantitativ grupe de vârstă sunt cele reprezentate de grupa 25-39 de ani, în proporție de 17.76%, dar și de cea a „experimentaților”, să zicem așa, adică 40-54 de ani, în proporție de 23.58%”, declară Mădălina Ursuleanu, purtător de cuvânt al DJS Botoșani.

Pensionari, elevi, casnici, asistați social

Mare parte a populației județului este ajutată de statul român cu diferite forme de venit sau beneficiază de pensie.

„Cele mai consistente grupe sunt reprezentate de cei din categoria 0-24 de ani (29.16%), dar și de grupa 55 de ani plus (29.49 %)”, precizează Mădălina Ursuleanu.

Dintre cei din grupa de 0-24 de ani, mulți tineri cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani sunt studenți și nu locuiesc pe teritoriul județului.

Conform datelor de la Inspectoratul Școlar Județean, în Botoșani sunt 60.000 de elevi și preșcolari. În general, cei mai mulți copii și elevi se găsesc în mediul urban, iar majoritatea pensionarilor în satele îmbătrânite ale județului, cei mai mulți cu pensii mici.

Numărul mare de elevi și pensionari este completat de 3.000 de asistați social și de 36.000 de persoane declarate casnice. Pe de altă parte, o mare parte a tinerilor apți de muncă sunt plecați la lucru în străinătate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andrei Dumiter, inclus de LPF în „11” ideal al etapei a V-a din SuperLigă!

Tuesday, 18 August 2026

Pentru evoluția pe care a avut-o, încununată și cu două goluri în poarta FCSB, atacantul Andrei Dumiter a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în „11” i...

Un bebeluș diagnosticat cu malformații congenitale transferat de la Botoșani la București în sistem mixt! (Video)

Tuesday, 18 August 2026

Un nou-născut în vârstă de 8 zile, diagnosticat cu malformații congenitale și internat la Maternitatea Botoșani, a primit aviz pentru transfer la Spitalul Clinic de Urgență pentru C...

Mandatul primarului din Drăgușeni a încetat de drept, încă se află sub măsura controlului judiciar!

Tuesday, 18 August 2026

Având în vedere măsura controlului judiciar dispusă în ceea ce îl privește pe primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, domnul Nechita Eugen, începând cu...