Botoșănean prins drogat la volan în urma unui control

Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Dorohoi, a fost depistat conducând sub influența drogurilor, în urma unui control de rutină.

Descoperirea a fost făcută în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Suliţa. Poliţiştii au oprit o maşină în care se aflau trei tineri, iar după ce i-au legitimat, aceștia au decis să efectueze un control mai amănunțit, fiindu-le atrasă atenția de comportamentul suspect al ocupanților mașinii.

 

Astfel, oamenii legii au descoperit un recipient cu substanțe cristalizate la unul dintre pasageri, ulterior aceştia luând decizia de a-l testa pe şofer cu aparatul Drugtest.

Rezultatul testării a indicat consumul de cannabis şi amfetamină, astfel că poliţiştii l-au luat pe şofer şi l-au transportat la Urgențe, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea substanţelor consumate, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa  alcoolului sau a altor substanţe.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...