Botoșănean grav rănit de cal, găsit inconștient pe un câmp

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost găsit inconştient pe câmp după ce a fost rănit de propriul cal. Acesta a fost găsit după aproape o zi de agonie, şi a fost trimis cu ambulanţa la Iaşi din cauza stării grave.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, se afla cu căruţa pe un câmp din apropiere de Dorohoi, pentru a aduna fân. La un moment dat a fost lovit cu copita în cap de propriul cal şi a căzut, inconştient, pe pământ. 

 

Ulterior, acesta a început să îşi revină, însă nu era capabil să se ridice pentru a cere ajutor. Din acest motiv, bărbatul a rămas peste noapte pe câmp, abia spre dimineaţă, familia acestuia plecând în căutarea lui, îngrijorată că nu mai venise acasă. 

Tânărul a fost găsit într-o baltă de sânge, în stare de inconştienţă, rudele cerând ajutorul 112. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care l-a preluat pe acesta şi l-a transportat la Spitalul Dorohoi. După ce a fost supus mai multor examinări, medicii au decis direcţionarea lui la Iaşi, din cauza traumatismelor craniene grave. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...