Beat și fără permis, la volanul unui BMW, a condus spre secția de poliție

Vineri dimineață, polițiștii secției din Vlăsinești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe rază comunei Știubieni, în apropierea postului de poliție, au oprit pentru control un autoturism marca BMW, condus de un tânăr de 30 de ani, din aceeași localitate, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Întrucât emană halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0, 92 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis Simona Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cele trei orașe din județul Botoșani care ar putea „dispărea” după reorganizarea administrativ-teritorială! Iftime: „Îmi dau demisia și mâine!”

astăzi, 08:24

Harta României s-ar putea schimba radical dacă planurile de reorganizare administrativ-teritorială discutate în PSD vor fi puse în practică. Nu doar comunele mici riscă să fie c...

Incendiu de proporții noaptea trecută, pompierii au luptat mai bine de patru ore cu flăcările! - FOTO

astăzi, 08:04

Un incendiu de proporții s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Dămileni, comuna Cristinești. Flăcările au cuprins o casă, un garaj cu tot cu mașina din interior...

Botoșăneanul Alin Alexuc a câștigat, alături de Gabi Torje, Asia Express: ”Doi prieteni, un singur vis și o victorie pe care o vom purta mereu în suflet!” - VIDEO

astăzi, 07:36

Miercuri seara, competiția Asia Express - Drumul Mătăsii și-a desemnat câștigătorii. Botoșăneanul Alin Alexuc (36 de ani) și Gabi Torje (36 de ani), doi foști sportivi, și-au adjudeca...