Bătrânul care a abuzat sexual o fată de 7 ani, a fost reținut

Joi, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului de 84 de ani, din comuna Cristinești, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, comisă asupra unei copile de 7 ani, din aceeași localitate.

Bătrânul ar fi mers acasă la familia fetei, pentru a discuta cu părinții. Cum aceștia erau plecați să lucreze un teren agricol, bărbatul a luat-o pe fată la domiciliul său, motivând că voia să se joace cu ea, pentru a nu se plictisi singură. După ce a ajuns la locuința consăteanului, fata ar fi fost atinsă în zone intime și ar fi fugit, după cum le-a povestit părinților ulterior.

 

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, pe 11 iunie, acesta a chemat o minoră de 7 ani la domiciliul său, împrejurare în care ar fi atins-o în zona intimă, fără a exercita acte de violență sau amenințări”, au confirmat anchetatorii.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inpsectoratului de Poliție Județean din Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...