Bătrân scos din mașină de către polițiști. Conducea haotic și era incoerent

Un bătrân a fost dat jos de la volan de către polițiști, după ce a fost oprit în trafic și a refuzat orice formă de colaborare cu organele de control. S-a întâmplat duminică, după ce un apel la 112 reclama că autoturismul pe care bărbatul îl conducea, avea o deplasare sinuoasă.

Conducătorul auto a fost interceptat pe strada Sucevei.

„Polițiștii au identificat în trafic autoturismul și au procedat la oprirea acestuia, prilej cu care au observat că bărbatul care se afla la volan, în vârstă de 70 de ani,  era incorent, nu a reușit să înmâneze documentele și nici nu a dorit să coboare din autoturism, fiind extras de către polițiști”, arată Delia Nenișcu, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit acesteia, bătrânul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie propusă soluție procedurală”, precizează Nenișcu.

 

 

Spune-ne opinia ta