Bătrân deposedat de bani de doi minori, în Săveni. Aceștia au ajuns în municipiul Botoșani, unde au fost prinși de jandarmi

Un bărbat, în vârstă de 76 de ani, a solicitat, duminică după-amiază, în jurul orei 17:00, sprijinul jandarmilor din orașul Săveni, după ce a fost deposedat prin violență de o sumă de bani, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani.

Bărbatul le-a relatat jandarmilor că, în urmă cu aproximativ 25 de minute, în timp ce se afla pe o alee necirculată din apropierea Complexului Sportiv Săveni, a fost lovit din spate, în zona capului și a căzut, moment în care doi băieți i-au luat din portofel toți banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 170 de lei.

 

Din semnalmentele primite, jandarmii și-au dat seama că îi văzuseră anterior pe cei doi, în timpul patrulării, iar o persoană le-a spus că i-a observat în apropierea unei stații de transport spre municipiul Botoșani.

Un echipaj de jandarmerie a așteptat microbuzul de Săveni la capăt de linie și i-a depistat pe tinerii în vârstă de 13 ani, respectiv 15 ani, în timp ce coborau liniștiți, fără să știe ce surpriză îi așteaptă.

O fotografie trimisă jandarmilor din Săveni a confirmat faptul că aceștia sunt autorii faptei de mai devreme, motiv pentru care au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (JJ) din Botoșani unde, în prezența părinților, le-au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Din banii sustrași au mai fost recuperați doar 70 de lei, diferența fiind cheltuită până la ajungerea lor în municipiul Botoșani.

„Actele procedurale întocmite de jandarmi vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, în vederea competentei soluționări”, a declarat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...