Bărbatul dat în urmărire marți a fost găsit mort pe un câmp. Poliția a demarat o anchetă

Bărbatul dat în urmărire marți a fost găsit mort pe un câmp. Poliția a demarat o anchetă

Bărbatul de 60 de ani, din comuna Cristești, dat în urmărire, marți, după ce familia a solicitat ajutorul autorităților pentru a-l găsi, a fost găsit mort pe un câmp din comuna Coșula, informează joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, Săvel Ursu a plecat de acasă în cursul zilei de luni, însă nu a spus rudelor spre ce loc se îndrepta și nu a luat legătura cu acestea.

„Bărbatul a fost găsit decedat, pe un câmp din extravilanul comunei Coșula. În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea autopsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta