Bărbați cercetați penal și amendați, după ce au prezentat adeverințe false de „angajați”

Doi bărbați au fost depistați, miercuri, circulând pe drumurile din județ având asupra lor adeverințe false, în care figurau drept angajați ai unor societăți comerciale, fapt neconform cu realitatea.

Mai întâi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic, pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, o autoutilitară condusă de cătreun bărbat de 44 de ani, din judeţul Arad.

„La solicitarea poliţiştilor, bărbatul a prezentat o adeverinţă de angajat eliberată şi semnată de administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Arad, însă în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu figurează ca angajat la societate respectivă. S-a procedat la ridicarea adeverinţei de angajat prezentată de către conducătorul auto şi ulterior, la sancţionarea acestuia cu amendă contravenţională  în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie”, a explicat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

În aceeași zi, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Piaţa Centrala a municipiului Botoşani, au depistat un tânăr de 28 de ani care a prezentat pentru control o adeverinţă de angajat eliberată de administratorul unei unităţi economice la care îşi desfăşura activitatea.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu este angajat la unitatea respectivă, iar datele înscrise în respectiva adeverinţă nu sunt reale. Totodată, acesta a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 de lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie”, a precizat Delia Nenișcu.

În ambele cauze, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals şi uz de fals. 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...