Un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoșani, a fost dat în urmărire de organele judiciare, vineri, după ce familia a sesizat că nu mai știe nimic despre el de câteva zile, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, Ioan Vasile Răuțu a părăsit domiciliul fără a preciza destinația, iar până în acest moment nu a revenit și nici nu și-a contactat rudele.
Bărbatul are următoarele semnalmente: aproximativ 1,80 metri înălțime, 70 de kilograme, ochi căprui, păr șaten închis, tuns scurt. În momentul plecării, el purta un hanorac de culoare neagră, vestă albastră, blugi negri, adidași negri.
„Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, este apelul IPJ Botoșani.