Bărbat din Vorniceni, prins cu o alcoolemie de 0,44 la volan

La data de 25 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Vorniceni, județul Botoșani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Acesta a fost condus la o unitate spitalicească, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuare sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Horobeț, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...