Bărbat agresat pe stradă de un adolescent de 17 ani

Un tânăr de 17 ani este anchetat de oamenii legii, după ce a agresat un bărbat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Calea Națională, în apropierea Stadionului din municipiul Botoșani, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Dan Izotov.

Potrivit acestuia, incidentul a fost sesizat prin apel la 112, efectuat la ora 01:35. Agresorul, în vârstă de 17 ani, a fost potolit de către forțele de ordine.

„A încercat, printr-un gest nefiresc, să îl provoace pe un botoșănean care stătea liniștit pe o bancă. Rugat de partea vătămată să își vadă de drum, agresorul l-a lovit cu o sticlă de bere în zona feței, după care i-a aplicat și câteva lovituri cu pumnii, în pofida faptului că un trecător a intervenit pentru a-i despărți”, relatează Izotov.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar dosarul va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria din Botoșani, în vederea competentei soluționări.

 

Spune-ne opinia ta