Autoturisme și localuri, verificate de polițiști. Au fost constatate nereguli, pentru care s-au aplicat sancțiuni de peste 60.000 de lei

În cursul zilei de luni, polițiștii botoșăneni au continuat seria activităților de prevenire, descurajare și combatere a faptelor cu risc social, fiind asigurate măsuri pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost legitimate peste 350 de persoane, au fost controlate aproximativ 200 de autovehicule, totodată fiind verificate 38 de localuri publice.

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 61.000 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...