Aproximativ 80.000 de lei au fost strânși pentru profesorul internat în spital în urma unui infarct și a unui AVC (fotogalerie)

„Omul la nevoie se cunoaște”. Acest lucru l-au dovedit inspectorii școlari, directorii, cadrele didactice și personalul auxiliar din educația botoșăneană, care au sărit în ajutorul profesorului Luigi Ionescu, internat în spital în stare gravă.

Cadrul didactic a suferit un infarct și un accident vascular cerebral, iar costurile pentru recuperarea medicală au depășit, de mult timp, posibilitățile materiale ale familiei.

Din acest motiv, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani a făcut un apel la colegii săi, pentru a-i ajuta familia acestuia. Astfel, au fost strânși din donații aproximativ 80.000 de lei.

 

„Sunt copleșit și de-a dreptul emoționat de mobilizarea excepțională de care au dat dovadă colegii mei, inspectori școlari, directori, cadre didactice sau personal auxiliar din unitățile de învățământ din județul Botoșani. S-a reușit strângerea unei sume de aproape 80.000 de lei în cadrul campaniei care-i este destinată profesorului Luigi Ionescu, de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”. Domnul profesor a suferit un infarct și un accident vascular cerebral, iar costurile pentru recuperarea medicală au depășit, de mult timp, posibilitățile materiale ale familiei. Mă înclin în fața tuturor celor care au donat din puținul lor, pentru că iată, împreună am reușit să facem ceva care să conteze și să aducem bucurie în preajma Crăciunului pentru profesorul Luigi Ionescu, soția și fiicele sale”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al IȘJ.

Personalul din învățământul botoșănean a dat dovadă de o solidaritate extraordinară în fața colegului lor aflat în suferință.  





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...