Aproape 60 de botoșăneni amendați pentru nepurtarea măștii de protecție

Aproape 60 de botoșăneni amendați pentru nepurtarea măștii de protecție

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate șapte acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor și a restricțiilor impuse în contextul epidemiologic local actual, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Au fost aplicate peste 60 de sancțiuni, a căror valoare cumulată depășește suma de 22.000 de lei.

Potrivit sursei citate, au fost controlate 97 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și 61 de mijloace de transport în comun.

„Echipele de control au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 22.000 de lei, dintre acestea, 57 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 5 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea”, explică Delia Nenișcu, reprezentanta IPJ Botoșani.

Acțiunile sunt desfășurate de către polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur”, reiterează purtătorul de cuvânt al IPJ.

 

Spune-ne opinia ta