Apel umanitar. O botoșăneancă apelează la sprijinul oamenilor pentru a-și salva fiica diagnosticată cu cancer: „Fetița mea moare în chinuri, vă implor ajutorul”

O botoșăneancă apelează la bunătatea oamenilor, pentru a-și salva fiica diagnosticată cu cancer. Totul a pornit de la o durere de măsea și a ajuns la clipe de groază. Deși micuței Ecaterina i-a fost scoasă mandibula, cancerul s-a tot extins.

În momentul de față boala s-a extins la plămâni, măduva spinării și la oase. Mama copilei povestește că tot corpul o doare și nu suportă să fie atinsă de nimeni, nici măcar de cadrele medicale.

„Cancerul nu se oprește, se răspândește în tot corpul. Tot corpul o doare, nu suportă nici să o ating. Urlă să nu o mai ating nici eu și nici medicii. Nu mai pot sa o privesc cum se stinge și să nu pot să fac nimic”, spune Florica Giagu, mama Ecaterinei, pentru Asociația Noel.

 

Singurele clipe de liniște sunt atunci când este sub influența calmantelor. În ciuda bolii, Ecaterina găsește putere să mai zâmbească.

Tratamentul pe care îl urmează în momentul de față nu își mai face efectul în cazul copilei, însă familia a primit o speranță de la o clinică privată din Turcia. Familia ar avea nevoie de 90.250 de dolari pentru a ajunge în Turcia și pentru ca Ecaterina să se însănătoșească.

„Îndură dureri groaznice și e pe morfină, dar cel mai probabil nici morfina nu va mai funcționa și apoi ce se va întâmpla? Mor eu când mă gândesc că Ecaterina mea va muri în chinuri groaznice. Singura șansă să trăiască este să plecăm de urgență în străinătate, medicii din Turcia au acceptat cazul, însă costurile sunt uriașe, 90.250 dolari. Noi suntem oameni săraci de la țară, în viața mea nu am îndrăznit nici să mă gândesc la o asemenea sumă de bani, fără ajutorul vostru Ecaterina mea se duce la Cer. Vă implor, în genunchi vă implor, dacă ne puteți ajuta, orice leu este foarte important. Fetița mea moare în chinuri, vă implor ajutorul. Vă mulțumesc pentru că credeți în șansa Ecaterinei”, este apelul mamei.  

Cazul Ecaterinei a fost preluat de Asociația Noel, care încearcă să strângă fondurile necesare pentru ca micuța să ajungă în străinătate.

Cei care doresc să o ajute pe fetiță pot dona în conturile deschise de către asociație, cu mențiunea „Ecaterina”.

Conturi bancare:

Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601

Euro: RO80BTRLEURCRT0532233601

Swift/BIC: BTRLRO22 Beneficiar:

 Asociatia Noel

Donatii cu cardul prin Facebook https://www.facebook.com/donate/633640878510113/

🕳️ Paypal: paypal.me/asociatiaNoel

🕳️ Donații cu cardul: https://asociatianoel.ro/donatii/

🕳️ Revolut: 0771112695      user @renatavbp1     revolut.me/renatavbp1

🕳️ BT Pay: 0752076131

🕳️ Wise: asociatianoel.ro/donatii/wise

🕳️ Redirecționare impozit firme: https://asociatianoel.ro/.../sponsorizare-redirectionare.../




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...