Apel al pompierilor botoșăneni, în urma tragediei din Crevedia: O picătură de sânge poate salva viața unui om

Acțiunile de donare de sânge au fost reluate, astăzi, când pompierii au organizat campania „Împreună, putem deveni salvatori”.

Tragedia din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, i-a determinat să lanseze un apel către persoanele care nu au probleme de sănătate și îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a merge să doneze sânge în zilele următoare, atât pentru pompierii răniți, cât și pentru oamenii care se află pe patul de spital în așteptarea unor transfuzii.

Șapte pompieri au donat sânge în această dimineață, alături de alți botoșăneni care au dorit să se alăture acestei campanii, iar acțiunea va continua și în următoarele zile. 

 

„Ținând cont de faptul că în fiecare zi sunt persoane care au nevoie de sânge pentru intervenții chirurgicale, pompierii au dorit ca prin gestul lor umanitar să determine și alți botoșăneni să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om. Anul acesta, salvatorii botoșăneni au participat la mai multe acțiuni de donare de sânge, însă sunt și salvatori care fac acest gest în mod regulat și trebuie să respecte intervalul minim între donări”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Persoanele interesate se pot prezenta la Centrul de Transfuzie Sanguină din Botoșani, de luni până vineri, între orele 07:30 - 12:00.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când încep lucrările la Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care traversează 11 localități din judeţul Botoşani?

astăzi, 15:01

Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care leagă reţelele României şi Republicii Moldova, are pe teritoriul României 93 de kilometri, iar investiţia se ridică la 133 mil.lei. ...

O copilă de 13 ani, din Botoșani, în finala Festivalului-Concurs Național de Folclor de la Cluj!

astăzi, 14:29

Inițiat de artiștii Lavinia Goste și Marius Zorilă, prin Asociaţia Culturală Ţinutul Codrului cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi a Consiliului Local Cluj-Napoca, Festivalul își prop...

Convorbiri critice la Memorialul Ipotești: Ioana Bot și Luisa Valmarin

astăzi, 13:54

Din dorința de a aduce aproape de un public larg detaliile concrete ale evoluției înțelegerii lui Eminescu, în mai bine de un secol de posteritate, Memorialul Ipotești organizează, su...