Apare o nouă pensie în România! Cine sunt cei care pot beneficia de noile venituri

Guvernul pregătește o nouă lege prin care o parte dintre români vor avea șansa să primească un nou tip de pensie pentru care oamenii vor putea cotiza cu o parte din salariul brut.

Ministerul Muncii a elaborat proiectul de lege privind pensiile ocupaţionale care reglementează principiile infiinţării schemelor de pensii şi de fonduri de pensii ocupaţionale, dreptul de a propune o schemă de pensii ocupaţionale şi autorizarea acestora.

Potrivit prevederilor proiectului de lege propus de Ministerul Muncii, schemele de pensii ocupaţionale vor fi furnizate de administratori cu consultarea angajaţilor, dreptul de a propune o schemă de pensii ocupaţionale apartinând angajatorului, singur sau prin asociere cu alţi angajatori, potrivit Capital.ro.

 

Contribuţia la un fond de pensii ocupaţionale poate fi de până la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care aderă la un fond de pensii ocupaţionale.

Proiectul prevede ca încadrarea în muncă a unei persoane să nu poată fi condiţionată de participarea la o schemă de pensii ocupaţionale. Deasemenea, nu se pot face reţineri din salariu pentru contribuţii la o astfel de schemă fără acordul scris al persoanei respective.

Proiectul de lege prevede ca dreptul la pensia ocupaţională să înceapă la cererea angajatului, cu indeplinirea următoarelor condiţii cumulative:

a) participantul a împlinit vârsta de 60 de ani;

b) au fost plătite contribuţii minimum 7 ani;

c) activul personal este cel putin egal cu suma necesară obţinerii pensiei ocupaţionale minime prevăzute prin normele adoptate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

De asemenea, în cazul în care participantul beneficiază de pensie de invaliditate pentru afecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii, poate primi  suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani.

Acest proiect de lege se află în dezbatere publică urmând ca apoi să intre pe ordinea de zi a Comisiei de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Explozie urmată de incendiu la o unitate militară din municipiul Botoșani! Două persoane rănite, ajutor solicitat și de la Suceava!

astăzi, 14:03

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu. Este...

Le-a trecut ”euforia” după ce au dat nas în nas cu jandarmii botoșăneni!

astăzi, 13:45

În weekendul care s-a încheiat, jandarmii botoșăneni au depistat șase persoane care aveau asupra lor muguri vegetali, cristale sau recipiente cu lichid, susceptibile a face parte din ca...

Criză fără precedent a medicilor de familie în Botoșani! Cum a ajuns o comunitate întreagă în grija unui asistent medical!

astăzi, 13:19

Comuna Cordăreni din județul Botoşani are un cabinet medical modern, construit din fonduri europene, în care s-a investit aproximativ un milion și jumătate de lei. Însă de mai bine d...

-->