Anchetă la un renumit Colegiu din Botoșani, după ce o profesoară a pus mai mulți elevi să stea în genunchi și cu mâinile deasupra capului

La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani a fost demarată o anchetă de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și de către conducerea unității de învățământ, după ce o profesoară a pus mai mulți elevi să stea în genunchi și cu mâinile ridicate deasupra capului.

Incidentul s-a petrecut la finalul săptămânii trecute, într-o clasă de elevi de a X-a. Cadrul didactic care a ieșit, din nou, în evidență în mod negativ este Diana Damean, profesoară de limba și literatura română la Colegiul „Mihai Eminescu”.

 

Aceasta, în anul 2021, a ieșit din tipare, după ce într-o excursie a luat la palme mai mulți elevi, care nu ar fi ascultat-o.

De această dată, profesoara a pus patru elevi să stea în genunchi și cu mâinile ridicate deasupra capului, pentru că aceștia nu ar fi fost atenți la oră și făceau gălăgie.

Potrivit Irinei Telișcă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani conducerea Colegiului a demarat o anchetă internă, pentru ca ulterior să poată fi dispuse măsuri.

De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani s-au autosesizat și au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă.

„Inspectoratul de Poliție s-a autosesizat și a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Jurnaliștii de la știri.botoșani au încercat să obțină un punct de vedere și din partea Cristinei Chiriac, directorul Colegiului „Mihai Eminescu”, însă nici aceasta nu a putut fi contactată.

În vara anului trecut, când cadrul didactic a luat la palme mai mulți elevi care făceau gălăgie într-o excursie, conducerea unității de învățământ a decis diminuarea punctajului acesteia, după autoevaluare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...