Amenzi de peste 300.000 de lei aplicate în județ, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în județul Botoșani, forțele de ordine au aplicat amenzi în valoare de peste 300.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, au fost verificate 494 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse in contextul stării de urgență, ocazie cu care s-au aplicat 115 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația, valoarea acestora depășind 250.000 de lei. 

 

„În total, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale in valoare totala de peste 260.000 de lei”, tranmsit reprezentanții IPJ Botoșani.

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 58.000 de lei, precum și 8 amenzi însumând 5.700 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Nu mai puțin de 104 jandarmi au participat la misiunile de ordine publică în sistem integrat, din care 22 la centrele de carantină.

Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231.508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...