Amenzi aplicate de polițiștii locali pentru deversări de ape uzate

Poliția Locală (PL) din municipiul Botoșani a aplicat patru amenzi în valoare de 2.400 de lei, săptămâna trecută, unor persoane care au deversat ape uzate, „creând disconfort cetățenilor și generând riscuri asupra sănătății”, se arată într-o informare transmisă vineri de instituție.

Potrivit sursei citate, s-a intervenit pe străzile Sitnei și Muncel, despre care polițiștii comunitari au primit mai multe sesizări.

„Potrivit art. 31, alin, 14 din Legea nr. 241/2006 din 22 iunie 2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, persoanele fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înființate. De asemenea, persoanele fizice și juridice au obligația utilizării unor sisteme individuale adecvate sau alte sisteme corespunzătoare care pot asigura același nivel de protecție a mediului, exclusiv în situația în care instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice”, se arată în comunicatul PL.

Reprezentanții Poliției Locale spun că acțiunile vor continua în perioada următoare, făcând apel la simț civic, atitudine și respectarea legilor în vigoare.

 

Spune-ne opinia ta