Ajutoare de urgență acordate de Ministerul Muncii botoșănenilor aflați în situații de risc!

Banii vor ajunge la 431 familii și persoane singure, care fie se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situații care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială.

Guvernul a aprobat astăzi Hotărârea prin care Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale acordă ajutoare de urgență în sumă totală de 1.714.100 lei.

„În urma centralizării situațiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetățeni din toată țara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercați dintre noi. Plata ajutoarelor de urgență va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

 

Sprijinul financiar de urgență se acordă astfel:

- 409.700 lei pentru 75 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea;

- 185.500 lei pentru 51 familii și persoane singure care se află în situații de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din județele Constanța și Vaslui. Propunerea ajutoarelor de urgență a fost realizată pe baza fișelor de verificare ale agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, ca urmare a faptului că familiile și persoanele singure au fost afectate de fenomene meteorologice severe (ploi abundente, inundații, vânt puternic), nefiind acordate alte ajutoare în baza HG nr. 1145/2024;

- 1.118.900 lei pentru 305 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...