„Ajungem Mari” caută voluntari în Dorohoi. Cei care „au poftă” să facă bine se pot înscrie până pe 31 martie

„Ajungem mari” își mărește echipa. Cei care doresc să facă bine, să schimbe o vorbă cu copiii abandonați la care mai nimeni nu ajunge și care locuiesc în zona municipiului Dorohoi, se pot înscrie până pe 31 martie.

Pe lângă Dorohoi, se mai caută voluntari pentru București și județele Brașov, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Sibiu și Timiș.

„De cele mai multe ori, suferinţele copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi nu se opresc odată cu intrarea în sistem, ci se amplifică. Au nevoie de suport emoţional, de oameni care să le aducă constanţă în viaţă”, spune Vivianda Nicolae, vicepreşedinte Ajungem MARI.

 

E simplu să faci un bine, iar copiii din sistem au nevoie doar de un prieten cu care să vorbească.

„Copiii sunt foarte atenți la noi, la cum ne comportăm. Ne evaluează și ne spun direct ce le place și ce nu. Adoptă din comportamentul nostru și se adaptează felului nostru de a fi. Le putem deveni exemple, îi putem învăța lucruri prin simpla prezență. Trebuie doar să le câștigăm admirația”, povestește Mihaela, voluntară.

Mihaela face parte din generația nouă de voluntari „Ajungem Mari” și de 5 luni de zile are grijă de copiii instituționalizați din Dorohoi.

„Am descoperit că unul dintre copii are o pasiune pentru electronice și reparații. Așadar, l-am pus în legătură cu un inginer, care îl învață acum săptămânal lucruri noi despre domeniul îndrăgit. Mai mult, îi oferă ocazia și să practice, pentru ca într-o zi să se transforme în meserie”, mai spune voluntara.

Cei care doresc să facă în echipa „Ajungem Mari” pot aplica până pe 31 martie pe www.ajungemmari.ro!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...