AJPIS exemplu de bună practică din partea Curții de Conturi

Pe fondul apariției indemnizației de sprijin a profesioniștilor afectați de măsurile de combatere a pandemiei COVID, reprezentanți Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială au dezvoltat un mini dosar electronic inteligent și prevăzut cu semnătură electronică, cu rolul de a ușura atât completarea de beneficiari cât și preluarea și procesarea rapidă de către funcționarii agenției a informațiilor înscrise în documentațiile depuse.

Acest sistem s-a impus la nivelul întregii țări, toate cererile fiind procesate automat prin acest sistem implementat de AJPIS Botoșani. Se fac validările pe cererile depuse cu privire la corectitudinea datelor și a modului de completare a cererilor, după care sistemul răspunde automat solicitanților în funcție rezultatul acestor validări, a declarat Sebastian Tocariu, directorul AJPIS Botoșani.

AJPIS Botoșani a fost nominalizat ca exemplu de bună practică, atât de Camera de Conturi cât și de Ministerul Muncii, în urma implementării acestui sistem digitalizat.

 

Spune-ne opinia ta