Agenții economici fără viză și comercianții stradali, amendați de Poliția Locală (fotogalerie)

Agenții economici fără viză și comercianții stradali, amendați de Poliția Locală (fotogalerie)

Polițiștii comunitari au sancționat 11 agenți economici și patru comercianți care desfășoară activități în piețele agroalimentare din municipiul Botoșani, pentru lipsa vizei anuale sau activități efectuate în spații pietonale și parcări.

Potrivit unui comunicat al Poliției Locale (PL), verificările au avut loc în perioada 10 – 20 mai a.c. și au vizat deținerea autorizației activităților de alimentație publică.

„În acest sens, în piețele agroalimentare polițiștii locali au urmărit respectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, ale H.C.L. nr. 138/2020 și H.C.L. nr. 292/2017, acțiunile vizând punctual: deținerea testatului de producător și a carnetului de comercializare de către producătorii agricoli care comercializează produse, respectarea suprafețelor atribuite de către S.P.A.P.O.C., vânzarea produselor în zonele adiacente piețelor”, se arată în informare.

Au fost verificați de 21 comercianți, fiind dispusă aplicarea a patru sancțiuni contravenționale în cuantum total de 1.000 lei pentru plasarea produselor pe suprafețe destinate circulației pietonilor, dar și în parcările cu plată.

De asemenea, au fost verificate 23 de societăți din sectorul alimentației publice, fiind aplicat un număr de 11 sancțiuni contravenționale pentru lipsa vizei pe anul 2022.




 

 

Spune-ne opinia ta