Activități de prevenire derulate de polițiștii botoșăneni în zonele aglomerate din Bucecea

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) din Botoşani, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi prin Poliţia Oraşului Bucecea au desfăşurat joi, 11 mai 2023, pe raza oraşului Bucecea, în zonele aglomerate, activităţi de prevenire a populaţiei în legătură cu furturile din buzunare, locuinţe, precum şi cu violenţa domestică.       

Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care aceştia din urmă sunt implicaţi în situaţii conflictuale, dar şi informații referitoare la modificările legislative apărute în situațiile de violență în familie. 

 

Astfel, cetăţenii au primit materiale tipărite în cadrul parteneriatului inițiat de I.P.J. Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.

În cadrul proiectului „Sigur acasă”, derulat la nivel national, au fost detaliate modalităţile de comitere a furturilor din locuinţe, de la efracţie, chei potrivite, escaladare, până la împrietenire.

Astfel, pentru evitarea furturilor din locuinţe, poliţiştii vă recomandă : 

• nu faceţi publică, pe reţelele de socializare, plecarea de acasă ;

• nu postaţi fotografii/filmuleţe din concediu decât după revenirea acasă;

• evitaţi să postaţi pe internet imagini cu obiectele de valoare din locuinţa dvoastră, configuraţia acesteia sau posibile căi de acces;

• evitaţi check-in-urile aducătoare de like-uri din aeroport sau alte locaţii;

• procuraţi şi montaţi la uşile de acces în apartamente, garaje şi ferestre mecanisme de închidere sigure şi rezistente şi/sau grilaje;

• asiguraţi un iluminat corespunzător pe casa scării sau curte;

• când părăsiţi domiciliul verificaţi dacă aţi închis bine uşile şi ferestrele;

• nu lăsaţi cheia sub ştergătorul de la uşă, în ghiveciul cu flori, în cutia poştală, în tabloul electric de pe hol, sus pe tocul uşii;

• nu lăsaţi bilete în uşă, de genul “lipsesc 3 ore”, “sunt la piaţă”, “sunt plecat în concediu”, prin aceasta putând oferi informaţia răufăcătorilor că pot acţiona nestingheriţi;

• la părăsirea locuinţei, aruncaţi o privire în jur pentru a observa eventualele persoane străine care aşteaptă plecarea dvoastră;

• dacă lăsaţi cheia altei persoane pentru a avea grijă de casă, asiguraţi-vă că aceasta este de încredere;

• dacă s-a pierdut una din chei, schimbaţi yala;

• nu permiteţi accesul persoanelor străine în locuinţă;

• nu lăsaţi singure sau nesupravegheate în locuinţa dv. persoane pe care nu le cunoaşteţi suficient;

• nu discutaţi în public sau în prezenţa unor persoane necunoscute despre bunurile de valoare pe care le deţineţi şi locul unde le păstraţi;

• nu daţi curs întâlnirilor propuse, telefonic, de persoane necunoscute, indiferent de motivele invocate – poate fi un pretext de a vă face să părăsiţi locuinţa care, între timp, poate fi ţinta hoţilor;

• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului sau orice informaţii deţineţi pentru activităţi infracţionale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...