Acțiuni anti-COVID. Aproape 50 de amenzi aplicate într-o zi

Acțiuni anti-COVID. Aproape 50 de amenzi aplicate într-o zi

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, forțele de ordine din județul Botoșani au continuat să verifice respectarea normelor și restricțiilor impuse în contextul pandemic actual. Potrivit raportului de miercuri al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), în acest interval temporal s-au aplicat circa 50 de amenzi, cumulând peste 10.000 de lei.

Au fost organizate șase acțiuni punctuale, în sistem propriu, dar și integrat, fiind controlate 117 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Totodată, au fost verificate 69 de mijloace de transport în comun.

„Echipele de control au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre acestea, 45 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 6 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea”, a rezumat Delia Nenișcu, reprezentanta IPJ Botoșani.

Controalele sunt efectuate de către polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, ai Direcției Sanitar Veterinară, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

 

Spune-ne opinia ta