Accident la beție. Un bărbat băut și fără permis a dat cu spatele cu mașina și a lovit alt autoturism

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați, miercuri, cu privire la faptul că pe strada Primăverii, din comuna Tudora a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 48 de ani, din comuna Tudora, care, în timp ce efectua manevra de mers înapoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era parcat pe marginea părții carosabile.

 

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, acesta figura în bazele de date cu restricții în ceea ce privește dreptul de a conduce autovehicule.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...