Abia a luat permisul și s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 6 Pomârla, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat pe drumul judeţean DJ291C din localitatea Pomârla, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din municipiul Dorohoi.

În urma testării cu aparatul alcooltest acesta a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, tânărul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ”întâlnit-o” Cuvioasa Parascheva pe Maica Domnului pe un drum din Botoșani!

Monday, 13 October 2025

După Al Doilea Război Mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afect...

Sănătate cu termen de valabilitate. „Am plătit 1.300 de lei pe analize pentru că bunica nu mai putea aștepta trei luni”

Monday, 13 October 2025

Calvar pentru pacienţii care au nevoie de analize sau de investigaţii imagistice la jumătatea lunii. Copiii şi adulţii sunt amânaţi săptămâni sau luni bune din cauza fondurilor ins...

AJPIS Botoșani a alimentat încă 5.400 de conturi pentru plata facturilor de energie!

Monday, 13 October 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Social (AJPIS) Botoșani a efectuat ultima tranșă de plată pentru încă 5.400 de beneficiari de tichete de energie, în valoare totală...