A vrut să treacă granița spre România cu un permis suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere, deşi dreptul de a conduce îi era suspendat.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat, duminică, în jurul orei 16:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în România. Acesta se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania.

 

La controlul de frontieră, la solicitarea oamenilor legii, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, colegii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că persoana în cauză are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are dreptul de a conduce autovehicule.

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul S.T.P.F. Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...