A refuzat să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, după ce etilotestul a indicat o alcoolemie de 1,24

Tot în cursul zilei de luni, 15 august, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Popa Șapcă, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...