A ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătut cu lanțul

Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), din Botoșani, după ce a fost bătut cu un lanț peste față și cap.

Incidentul a avut loc duminică noapte în localitatea Gorbăneşti, când bărbatul de 65 de ani, se îndrepta spre casă. La un moment dat, acesta spune că a fost ajuns din urmă de doi bărbaţi necunoscuţi, care l-au atacat şi l-au pus la pământ.

Unul dintre aceştia ar fi început să  îl lovească peste cap și față cu un lanţ băgat într-un tub de plastic, după care l-au abandonat într-un şanţ de pe marginea drumului. Bărbatul a fost găsit de către paza comunală, aproape inconştient şi plin de sânge și a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.

 

Bărbatul le-a spus celor prezenţi că fusese deposedat de atacatori de 150 de lei şi un telefon mobil, acesta fiind şi motivul pentru care a fost agresat.

Ajuns la spital, acesta a fost preluat de medicii urgentişti şi investigat, fiind diagnosticat cu un traumatism cranio-facial, fracturi ale oaselor feţei şi fractură de coloană cervicală.

Poliţiştii îi caută acum pe presupuşii agresori, fiind deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, urmând să stabilească şi dacă bărbatul a rămas fără bunurile pe care le-a reclamat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trece la concedieri: Rogobete pregătește o strategie împotriva medicilor care pleacă la privat în timpul programului de spital!

astăzi, 17:35

Propunerea urmărește să le ofere managerilor de spitale posibilitatea de a lua măsuri împotriva angajaților care încalcă în mod repetat programul de lucru. Concedierea ar urma ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...