Anul acesta s-au împlinit 163 de ani de la eliberarea din sclavie a romilor din România. Cu acest prilej, în Parohia Măşcăteni din Protopopiatul Botoşani, comunitatea de romi, în frunte cu părintele Leonte Cezar Constantin şi părintele Alexandru Baciu, coordonator al Departamentului Minorităţi ce aparţine Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a putut bucura de un moment liturgic înălţător dedicat Zilei dezrobirii romilor. Programul a inclus slujba sfeştaniei şi un parastas pentru toţi romii ucişi în urma abuzurilor din perioada robiei, iar la sfârşitul programului liturgic, elevii de etnie romă ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Albeşti, conduşi de domnişoara profesor Alisa Gologan, au intonat imnul „Dželém dželém lungóne droméntsa”.
Sclavia sau robia, ca realitate socială, a existat din cele mai vechi timpuri. Nu este niciun secret faptul că şi în Ţările Române a fost practicată sclavia, mai ales când vorbim de perioada medievală până în epoca modernă, unde societatea românească face cunoştinţă cu robii de etnie romă. Primele atestări ale prezenţei romilor în Ţările Române datează din secolul XIV. În funcţie de stăpân, existau trei categorii de sclavi: domneşti (ai domnitorului sau statului), boiereşti (ai boierilor) şi mănăstireşti (ai mănăstirilor).
La început, toţi sclavii erau domneşti. Ei ajung în posesia mănăstirilor şi a boierilor prin donaţii sau vânzare. Această stare nefirească pentru umanitate, în general, şi pentru romii din ţara noastră, în special, a durat până în anul 1856, când, pe data de 8/20 februarie a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti”. Trebuie să amintim, printre altele, de rolul însemnat pe care l-a avut arhimandritul Iosafat Snagoveanul, un susţinător al Revoluţiei de la 1848, în schimbarea mentalităţii asupra condiţiei romilor din Principatele Române. Arhimandritul Iosafat, luând parte la această revoluţie, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea ţiganilor, împreună cu Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Ţara Românească, ajungând la Paris, unde a înfiinţat, în anul 1853, prima capelă românească. A murit în exil, departe de romii pe care-i preţuia.
„Ziua aceasta ne aduce aminte, pe de o parte, de o etapă tristă din istoria ţării noastre, aceea a sclaviei persoanelor de etnie romă, dar şi de darul nepreţuit al libertăţii. Într-o societate unde se vorbeşte tot mai des de libertatea exterioară, libertatea interioară este neglijată. Ziua aceasta ne îndeamnă la reflecţie asupra temei libertăţii. Parcă auzim în urechile noastre cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, născut din femeie, născut sub Lege. Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (Galateni 4; 4, 7). În Iisus Hristos omul îşi găseşte adevărata valoare. Acest lucru l-au înţeles şi credincioşii romi de atunci, dar şi oamenii de valoare care au făcut posibilă dezrobirea”, a declarat părintele Alexandru Baciu, în cuvântarea de final.
După mai bine de un secol şi jumătate încă se mai întrevăd semnele suferinţei de atunci, dar şi dorinţa de a nu mai cădea în capcana ciclicităţii istoriei.
Pr. Alexandru Baciu, Ziarul Lumina