Anul acesta s-au împlinit 163 de ani de la eliberarea din sclavie a romilor din România. Cu acest prilej, în Parohia Măşcăteni din Protopopiatul BotoÅŸani, comunitatea de romi, în frunte cu părintele Leonte Cezar Constantin ÅŸi părintele Alexandru Baciu, coordonator al Departamentului Minorităţi ce aparÅ£ine Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei IaÅŸilor, s-a putut bucura de un moment liturgic înălţător dedicat Zilei dezrobirii romilor. Programul a inclus slujba sfeÅŸtaniei ÅŸi un parastas pentru toÅ£i romii uciÅŸi în urma abuzurilor din perioada robiei, iar la sfârÅŸitul programului liturgic, elevii de etnie romă ai Åžcolii Gimnaziale Nr. 1 AlbeÅŸti, conduÅŸi de domniÅŸoara profesor Alisa Gologan, au intonat imnul „Dželém dželém lungóne droméntsa”.
Sclavia sau robia, ca realitate socială, a existat din cele mai vechi timpuri. Nu este niciun secret faptul că ÅŸi în Ţările Române a fost practicată sclavia, mai ales când vorbim de perioada medievală până în epoca modernă, unde societatea românească face cunoÅŸtinţă cu robii de etnie romă. Primele atestări ale prezenÅ£ei romilor în Ţările Române datează din secolul XIV. În funcÅ£ie de stăpân, existau trei categorii de sclavi: domneÅŸti (ai domnitorului sau statului), boiereÅŸti (ai boierilor) ÅŸi mănăstireÅŸti (ai mănăstirilor).
La început, toÅ£i sclavii erau domneÅŸti. Ei ajung în posesia mănăstirilor ÅŸi a boierilor prin donaÅ£ii sau vânzare. Această stare nefirească pentru umanitate, în general, ÅŸi pentru romii din Å£ara noastră, în special, a durat până în anul 1856, când, pe data de 8/20 februarie a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor Å£iganilor din Principatul Ţării RomâneÅŸti”. Trebuie să amintim, printre altele, de rolul însemnat pe care l-a avut arhimandritul Iosafat Snagoveanul, un susÅ£inător al RevoluÅ£iei de la 1848, în schimbarea mentalităţii asupra condiÅ£iei romilor din Principatele Române. Arhimandritul Iosafat, luând parte la această revoluÅ£ie, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea Å£iganilor, împreună cu Cezar Bolliac ÅŸi Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Å¢ara Românească, ajungând la Paris, unde a înfiinÅ£at, în anul 1853, prima capelă românească. A murit în exil, departe de romii pe care-i preÅ£uia.
„Ziua aceasta ne aduce aminte, pe de o parte, de o etapă tristă din istoria ţării noastre, aceea a sclaviei persoanelor de etnie romă, dar ÅŸi de darul nepreÅ£uit al libertăţii. Într-o societate unde se vorbeÅŸte tot mai des de libertatea exterioară, libertatea interioară este neglijată. Ziua aceasta ne îndeamnă la reflecÅ£ie asupra temei libertăţii. Parcă auzim în urechile noastre cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, născut din femeie, născut sub Lege. Astfel dar, nu mai eÅŸti rob, ci fiu; iar de eÅŸti fiu, eÅŸti ÅŸi moÅŸtenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (Galateni 4; 4, 7). În Iisus Hristos omul îÅŸi găseÅŸte adevărata valoare. Acest lucru l-au înÅ£eles ÅŸi credincioÅŸii romi de atunci, dar ÅŸi oamenii de valoare care au făcut posibilă dezrobirea”, a declarat părintele Alexandru Baciu, în cuvântarea de final.
După mai bine de un secol ÅŸi jumătate încă se mai întrevăd semnele suferinÅ£ei de atunci, dar ÅŸi dorinÅ£a de a nu mai cădea în capcana ciclicităţii istoriei.
Pr. Alexandru Baciu, Ziarul Lumina