11 liceeni aduși la ore de polițiști, în urma unei acțiuni a Biroului de Siguranță Școlară

11 liceeni aduși la ore de polițiști, în urma unei acțiuni a Biroului de Siguranță Școlară

Polițiștii Biroului pentru Siguranță Școlară au organizat, marți, o acțiune în zona adiacentă a cinci unități de învățământ liceal, din municipiile Botoșani și Dorohoi, în urma căreia 11 elevi care absentau de la orele de curs au fost conduși înapoi spre școală, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost verificate 12 unități comerciale din zona unităților de învățământ, fiind aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația utilizării caselor de marcat, în valoare de 1.500 de lei”, precizează IPJ într-un comunicat.

Polițiștii au informat Inspectoratul Școlar Județean cu privire la cei 11 elevi, în vederea monitorizării acestora.

 

Spune-ne opinia ta