Vaccinul împotriva varicelei lipseşte din farmacii. Boala poate duce la paralizie

Vaccinul Varilrix, pentru imunizarea împotriva varicelei lipseşte din farmacii. Vaccinul împotriva varicelei este contra cost şi ar trebui introdus în schema naţională gratuită de vaccinare alături de alte vaccinuri, aşa cum se întâmplă în mai multe ţări europene precum Germania, de exemplu, susține medicul Gindrovel Dumitra, preşedintele Comitetului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, potrivit Antena3.ro.

„Acest vaccin nu a fost folosit niciodată în program naţional, deci niciodată nu a existat acest vaccin procurat de Ministerul Sănătăţii şi distribuit gratuit pentru părinţi.El a fost întotdeauna opţional. Asta înseamnă că în momentul în care se prezintă un părinte cu un copil la noi , la medicii de familie, noi îi explicăm că ar putea să existe un vaccin împotriva unor boli infecto-contagioase care poate să se termine cu complicaţii, este vorba de varicelă, sau vărsatul mare cum i se mai spune popular. Practic, începând cu vârsta de 1 an, orice copil poate beneficia de acest vaccin, dar contra cost (n.red în farmacii acesta costă în jur de 200 de lei). Părintele trebuie să vină, noi consultăm copilul, emitem o reţetă cu care merge în farmacie şi dacă există acolo el, poate fi cumpărat de către părinte şi ajunge la noi. Varicela, complicaţii grave şi în cazul adulţilor nevaccinaţi. Este foarte important, acest vaccin previne varicela, care poate determina îmbolnăviri, de cele mai multe ori uşoare, la copil. Însă anumite cazuri se pot complica, cea mai temută complicaţie fiind encefalita care are ca şi rezultat la final o paralizie sau pareză, practic acel copil poate să rămână paralizat toată viaţa, în scaunul cu rotile", a explicat medicul. 

Varicela poate da complicaţii grave şi în cazul adulţilor nevaccinaţi şi care nu au făcut boala în copilărie.

„La adulţi cea mai mare ameninţare este ceea ce se numeşte Zona Zoster", spune medicul.

„Adulţii pot dezvolta forme mult mai severe în cazul în care nu au dezvoltat boala în copilărie, este binecunoscut faptul că boala durează aproximativ 14 zile, se manifestă prin febră, erupţie cutanată care la început se prezintă sub formă de vezicule, acestea devin pe parcurs purulente, iar apoi lasă cruste. Adulţii pot să facă vaccinul, vedeţi, imunitatea oferită de către boală este pentru toată viaţa. Practic, odată ce ai făcut boala în copilărie, ar trebui să nu mai poţi să faci boala în timp ce eşti adult. Dacă adultul respectiv nu are istoric în ceea ce priveşte apariţia bolii, atunci evident că lucrurile sunt delicate din această perspectivă. Însă, la adulţi cea mai mare ameninţare o reprezintă apariţia a ceea ce se numeşte Zona Zoster, care este determinată tocmai de acest virus varicelo-zosterian, practic boala se produce în copilărie însă acest virus rămâne cantonat la nivelul tecii nervoase, iar la bătrâneţe când persoana respectivă ajunge la un anumit nivel de imuno-deficienţă, se poate reactiva ca Zona Zoster. În cazul în care vorbim de persoane care se află la risc şi care pot dezvolta Zona Zoster se poate administra un alt vaccin, se numeşte Zostavax, dar care din păcate nu este aprobat în România, el se găseşte în ţările vestice, ajută mult în prevenirea bolii care chinuie efectiv vârstnicii. De ce? Pentru că, pe lângă leziunile care apar pe traseul nervului respectiv, pot să apară şi dureri care uneori sunt atroce şi care cedează foarte greu cu ajutorul medicaţiei obişnuite", a precizat medicul, conform News.ro, citat de Antena3.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Rapsozii Botoșanilor” intră într-o nouă etapă: ”Povestea noastră culturală continuă sub un nou nume!”

Friday, 29 May 2026

Începând cu data de 1 aprilie, odată cu înființarea Centrului Cultural Botoșani, Orchestra ”Rapsozii Botoșanilor” intră într-o nouă etapă, cu o nouă denum...

Marius Baciu, înainte de finala cu Dinamo: ”Sunt foarte bucuros că am luat trei goluri de la Botoșani!”

Friday, 29 May 2026

Marius Baciu (51 de ani), antrenorul roș-albaștrilor, a prefațat marele derby, care se va juca atăzi, 29 mai 2026, de la ora 20.30, iar, printre altele, a avut o reacție neașteptată legată de ...

VIDEO - Trenul intercity Suceava – București a plecat cu aproape 100 de minute întârziere după ce un vagon a sărit de pe șine!

Friday, 29 May 2026

Trenul intercity 552 Suceava – București Nord, care avea oră de plecare 5.45 în dimineața zilei de vineri, 29 mai, a plecat la drum cu o întârziere considerabilă. Mai ex...

-->