Vaccinarea împotriva COVID-19 în școli a început cu Colegiul „Eminescu” (video)

Vaccinarea împotriva COVID-19 în unitățile de învățământ din județul Botoșani a debutat, marți dimineață, cu deplasarea unei caravane mobile a Direcției de Sănătate Publică (DSP) în incinta Colegiului Național „Mihai Eminescu”. 30 de elevi au fost programați să se imunizeze, în punctul organizat în cadrul cabinetului de medicină școlară.

Coordonatorul DSP Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, a precizat că astfel de acțiuni vor fi desfășurate în toate liceele solicitante. Serul utilizat este cel produs de compania Pfizer, care poate administrat tuturor persoanelor de peste 16 ani.

„Este primul colegiu din Botoșani care începe vaccinarea la copiii peste 16 ani, cu acordul părinților. Vaccinarea va avea loc în cabinetul școlar. Vaccinurile și personalul care va deservi sunt din Direcția de Sănătate Publică. Sunt mulți copii care s-au vaccinat odată cu părinții, în centrele fixe, dar activitatea de astăzi este prima din județul Botoșani în care vaccinarea se desfășoară într-o unitate de învățământ. Așteptăm și alte cereri, de la celelalte licee. Vaccinul Pfizer se administrează tinerilor peste 16 ani, deocamdată, încă nu am primit avizul pentru vaccinarea copiilor între 12 și 16 ani”, a punctat Adăscăliței.

„Cred că este un prim pas pentru revenirea la normalitate, tocmai de aceea m-am și vaccinat cu prima ocazie. Mă bucur foarte mult că am avut colegi interesați de această schemă de vaccinare. Între timp, s-a mai diminuat numărul celor care vor să se vaccineze în școală, mulți colegi vaccinându-se la acele maratoane. Sper ca totul să se desfășoare în ordine”, a afirmat Iosif Pintilie, președintele Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu”.

Până în prezent, la nivelul județului Botoșani, peste 47.200 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19, dintre care circa 1.000 au fost imunizate în cabinetele medicilor de familie.






 

 

Spune-ne opinia ta