Un medic botoșănean explică de ce crește alarmant numărul diabeticilor. „Tot ce este mult, strică”

Peste 10% din populaţia României suferă de diabet, arată cele mai recente statistici, însă, în realitate, cifrele sunt mai mari, susţin specialiştii. Un motiv de îngrijorare este şi faptul că vârsta celor care dezvoltă această boală scade de la an la an, fiind diagnosticaţi tot mai mulţi copii. O tulburare metabolică, diabetul provoacă o serie de complicaţii devastatoare pentru organism.

Acestea variază de la amputaţii ale membrelor şi pierderea vederii până la afectarea rinichilor şi a nervilor, însă pot crea şi probleme cardiovasculare care pot fi fatale.

Dr. Carmen Galiano, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati“ din Botoşani, pune înmulţirea galopantă a diabeticilor la nivel naţional pe seama stilului de viaţă dezordonat şi al alimentaţiei nesănătoase, scrie Adevărul.

„Diabetul zaharat afectează toate grupele de vârstă, frecvenţa cea mai mare fiind între 45 şi 70 de ani. Diabetul zaharat nu se vindecă, dar poate fi prevenit printr-o conduită sănătoasă, iar odată ce a fost diagnosticat, complicaţiile lui cronice pot fi ţinute sub control prin dietă, activitate fizică şi tratament alopat“, subliniază medicul Carmen Galiano.

Boala sedentarilor, a obezilor şi a stresaţilor Diabetul este provocat de o multitudine de factori, însă toate studiile de specialitate indică obezitatea, sedentarismul şi stresul drept principalele cauze ale îmbolnăvirilor. În cazul diabetului zaharat de tip 1 predomină însă cauzele genetice şi cele virale, adică infecţii puternice sau repetate cu rotavirusuri, enterovirusuri, precum şi pancreatitele recurente.

Chiar şi aşa, diabetul poate fi prevenit, iar principala armă este un stil de viaţă echilibrat. Cercetările medicale au relevat că cei mai expuşi acestei tulburări metabolice sunt oamenii care nu-şi ţin sub control greutatea şi acumulează prea multe kilograme în plus. De asemenea, în categoriile de risc sunt incluse şi persoanele care nu fac mişcare sau se supun unui stres major şi repetat.
 
„Cu cât o persoană asociază mai mulţi factori de risc, cu atât creşte posibilitatea de a fi diagnosticată, la un moment dat, cu diabet zaharat“, adaugă dr. Galiano.
 
Specialista atrage atenţia că mâncatul în exces şi obezitatea reprezintă o bombă cu ceas pentru organism: 

„Contează foarte mult cantitatea de mâncare consumată la o singură masă. Trebuie să devenim mai cumpătaţi. Totodată, un rol important îl joacă şi mişcarea. Degeaba reduc porţiile de mâncare dacă stau toată ziua pe scaun şi nu fac niciun fel de activitate fizică. Obezitatea prezintă riscuri mari, poate atrage după sine hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet, boli cardiovasculare – un lanţ întreg de afecţiuni provocate de acumularea de kilograme în plus“. 

Aşadar, cu cât o persoană este mai sedentară şi nu face măcar minimul de exerciţii fizice zilnice, cu atât este mai predispusă la dezvoltarea diabetului zaharat, mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Alarmant este şi faptul că medicii au sesizat în ultimii ani că din ce în ce mai mulţi copii încep să dezvolte diabet pe fondul vieţii nesănătoase, marcată de lipsa activităţii fizice şi a consumului în exces de produse de tip fast-food.

În condiţiile vieţii actuale, cazurile de diabet zaharat sunt în creştere şi, din păcate, tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2, iar principalul motiv este creşterea obezităţii în rândul celor mici“, spune dr. Carmen Galiano.

La români, spun medicii, un factor favorizant important pentru apariţia diabetului zaharat este mâncarea tradiţională, care abundă în grăsimi.

„Alimentaţia tradiţional românească «păcătuieşte» prin abundenţă şi prin grăsimi animale în exces. Am observat la diferite tipuri de evenimente, inclusiv la onomastici, că se mănâncă în exces, iar această exagerare devine o obişnuinţă. Consumul excesiv nu este o excepţie, nu se întâmplă doar cu ocazia unor evenimente speciale, ci în fiecare zi. Românii au un cult al mâncării bogate. Se mănâncă cantităţi prea mari şi, mai important, se mănâncă într-o manieră necontrolată. Mâncarea este o plăcere, într-adevăr, dar şi plăcerile trebuie să aibă o măsură. Tot ce este mult, strică“, precizează dr. Carmen Galiano.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident la Todireni! Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale! (Foto)

astăzi, 00:25

Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe ...

Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!

Friday, 22 November 2024

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...

PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!

Friday, 22 November 2024

Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...