Autoritățile locale din Botoșani au început demersurile pentru organizarea, în municipiul-reședință de județ, a încă trei centre de vaccinare împotriva Covid-19, a declarat marți managerul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței.
Potrivit acesteia, vor fi operaționalizate în acest sens sălile de sport din cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” și al Școlii nr. 17.
„Luasem în calcul, inițial, Școala nr. 13, însă sala de sport de acolo nu este conformă necesităților, nu deține suficient spațiu. Apoi ne-am gândit la sala de la Eminescu, dar obiectivul nu a fost predat, chiar dacă e finalizat”, a precizat Adăscăliței.
Prefectul județului, Dan Nechifor, a afirmat că, săptămâna aceasta, va fi adoptat un proiect de hotărâre pentru ca deliberativul local să aloce banii pentru achiziţiile necesare.
În total, la nivelul municipiului, vor funcționa patru centre de vaccinare, incluzându-se cel din cadrul Spitalului Județean, și o unitate mobilă, acordată de Ministerul Apărării, de tip caravană. În județ, sunt organizate 12 puncte fixe de vaccinare.