Tot mai multe cazuri de rujeolă în România

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 19 iulie, a ajuns la 17.846 din care, în 64 de cazuri, s-a ajuns la de deces.

După cum a anunțat Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, un număr de 94 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în 10 judeţe şi în Bucureşti numai în ultima săptămână.

În ultima săptămână, au fost raportate încă 94 de cazuri nou confirmate în 10 judeţe şi în Bucureşti, cele mai multe înregistrându-se în Suceava (51), Neamţ (16), Sălaj (7), Bucureşti (6) şi Caraş Severin (5).

 

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală.

Rujeola este o infecție virală acută, extrem de contagioasă, caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem (semnul Koplik) pe mucoasele bucale și o erupție cutanată maculopapulară generalizată.

Recomandările specialiștilor de la Direcția de Sănătate Publică sunt de vaccinare a copiilor eligibili la vaccinare, mai ales că această procedură este gratuită!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...