Sute de botoșăneni afectați de viroze și pneumonii, gripa își arată colții!

Peste 700 de botoșăneni cu viroze respiratorii și peste 400 cu pneumonii, în prima săptămână a acestui an, în această perioadă fiind raportate și patru cazuri de gripă. Din totalul botoșănenilor afectați de viroze și pneumonii, aproape 600 sunt minori. Potrivit datelor deținute de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, trei dintre pacienții diagnosticați cu gripă au vârste de peste 50 de ani.

Dintre cei care s-au prezentat la cabinetele medicale, 149 au avut nevoie de tratament de specialitate în spital, cele mai multe cazuri spitalizate fiind ale pacienților cu pneumonii. 

 

Potrivit DSP Botoșani, până la această oră au fost vaccinate 17.000 de persoane, fiind vizate în special cele din grupele de risc. Mai bine de jumătate sunt persoane cu vârste de peste 60 de ani, în timp ce 10 la sută sunt copii. 

Medicii recomandă cetățenilor care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. O altă modalitate de a preveni răspăndirea virusului gripal este izolarea la domiciliu în cazul diagnosticării cu gripă și evitarea contactului cu alte persoane.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, liderul liberalilor botoșăneni: „E la fel de neplăcut să fii astăzi în opoziție, ca și la putere”

astăzi, 18:48

Președintele filialei din Botoșani a Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime, a declarat luni, pentru AGERPRES, că intrarea PNL în opoziție nu este o situație plăcută pentru pa...

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...