Sumele sunt suportate de la bugetul de stat şi nu afectează sub nicio formă fondurile unităţii sanitare, după cum spune managerul Corneliu Mihai.
"La Ordonanţa 35 avem o creştere de 1,63 milioane de lei, vreo 560.000 de lei la Ordonanţa 43, iar la ultima majorare salarială avem un plus de peste 2 milioane", spune Corneliu Mihai.
Potrivit managerului, spitalul nu are în prezent niciun fel de datorii sau arierate, în condiţiile în care în 2014, valoarea acestora ajungea la 17,5 milioane de lei.
"S-au luat măsuri de reducere a unor cheltuieli şi prin creşterea veniturilor prin realizarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. Noi am realizat contractul în proporţie de 99%, deci am luat toţi banii de la Casă, am beneficiat de o finanţare mai bună de la Casă în ultimii doi ani, în special pe spitalizarea continuă- în jur de 800.000 de lei pe lună. Banii ăştia sunt bineveniţi pentru noi, vom avea excedent bugetar lună de lună", spune managerul Corneliu Mihai.
Deloc de neglijat însă a fost şi sprijinul guvernului din 2015 în urma căruia parte din creanţe au fost achitate plus tăierea unor cheltuieli care în opinia conducerii spitalului erau de natură să consume fără rezultat din buget.
În altă ordine de idei, spitalul beneficiază de un sprijin financiar prin Asociaţia "Prietenii Spitalului", care colectează 2% din impozitul pe venit al celor care îl donează. Medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului, spune că se aşteaptă ca şi în acest an unitatea să primească o sumă semnificativă din acea cotă de impozit.
"În cursul anului 2016 s-au achiziţionat diferite lucruri penru secţii, printre care un lavoar cu apă pentru spălarea chirurgicală la Secţia de Pediatrie, un termostat în cadrul Secţiei de Obstetrică- Ginecologie, s-au achiziţionat multe obiecte în special în cadrul Secţiei Neurochirurgie, dat fiind că cei mai mulţi bani primiţi anul trecut prin Asociaţie au fost cu dedicaţie pentru Secţia Neurochirurgie", explică Ştefan Bercea.
Spitalul Judeţean a scăpat de datorii, spune managerul Corneliu Mihai. Cu ce preţ?
Madalina Ursuleanu Saturday, 15 April 2017 SănătatePeste patru milioane de lei s-au împărţit personalului medical şi ne-medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati cu ocazia majorărilor salariale din ultima jumătate de an.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Spitalul Judeţean, abandonat de medicii rezidenţi. În ultimii doi ani, doar 28 au rămas în unitatea sanitară
Echipă de conducere completă la Spitalul Mavromati
Spitalul Judeţean Mavromati îşi completează schema de asistenţi şi infirmieri
Examen pentru postul de director de îngrijiri al Spitalului Judeţean
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.43 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici