Spitalul Județean a rămas din nou fără computer tomograf

După ce abia au reparat unul dintre computerele tomograf defecte luna trecută, cei de la Spitalul Judeţean au rămas din nou fără aparatul de imagistică performantă, după ce acelaşi aparat s-a defectat iar.

Potrivit cadrelor medicale, deşi este depăşit ca uzură, aparatul tomograf mai vechi, de peste 13 ani, este preferat celui nou, inaugurat în 2018. Acesta este, la rândul său, nefuncţional de câteva luni, după ce tubul de Raze X a cedat şi a necesitat înlocuire. Reparaţia costă peste 300.000 de lei pentru achiziţie şi montare, iar unitatea sanitară a optat pentru a cumpăra tubul de raze X pentru CT-ul mai vechi, în valoare de 275.000 lei.

Aparatul vechi s-a defectat, însă, din nou, de această dată cedând o altă piesă, un colimator de aproximativ 36.000 de lei şi care va fi montata de către firma de service în maxim 48 de ore.

Între timp, pacienţii cu traumatisme sau cu Covid care au nevoie de CT, fac naveta la Dorohoi sau Suceava pentru a fi investigaţi.

(Constantin Gheban)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...